Main menu
BUTNARASKI .ro generator de ideiiasiSărăcia transformă orice cheltuială neprevăzută într-o dramă

Sărăcia transformă orice cheltuială neprevăzută într-o dramă

Accident în miez de noapte. Un băiat cu o vechitură de când era Angela Merkel fecioară, celălalt prevăzut cu o limuzină japoneză burdușită cu dotări care nu vor fi disponibile pe Logan mai devreme de 2032. La prima vedere, cel cu japoneza nu acordase prioritate în intersecție.

Imediat ce s-a risipit fumul, cel din rabla nemțească a țâșnit din mașina făcut zob și s-a dezlănțuit printr-o criză de isterie demnă de-a fi inclusă într-un manual de psihiatrie. Țopăieli în jurul mașinii, înjurături printre bocete, sărit la bătaie la cei care opriseră să-l ajute. Sunat rude, administratorul blocului, foști colegi de generală. Ulterior a rupt-o la goană în cerc printre bucățile de spoiler cu o viteză care l-ar fi făcut pe Usain Bolt să se gândească serios la un curs de reorientare profesională.

De cealaltă parte a întersecției, cu o ușoară urmă de volan pe figură, șoferul vinovat aștepta cu actele mașinii în mână venirea poliției. Deja încercase fără succes să calmeze nebunul și probabil considerase că e mai bine să-i lase pe cei de la ambulanță să-l conecteze la o perfuzie calmantă cu compot.

Văzând reacția șoferului nevinovat, crezusem că tipul ieșise la plimbare după ce descoperise sertarul cu legale al bunicii, dar m-am înșelat. Omul chiar trăia o dramă. Era sărac, nu drogat. Probabil muncise mult timp pentru o vechitură de mașină pe care oricum nu și-o permitea, iar orice cheltuială neprevăzută l-ar fi îngropat în probleme și datorii, asta dacă nu le avea deja. De asta unul voia să-și strângă mâinile, iar altul să-și frângă gâturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *