Main menu
Andrei Butnarasu - blog personaliasiHangariada 2019 – Scurt Ghid de Supraviețuire

Hangariada 2019 – Scurt Ghid de Supraviețuire

UPDATE 23 Mai
–  Toate salturile cu parașuta și zborurile cu planorul sunt sold out!
–  Accesul cu bicicletele e permis, plimbatul pe ele prin festival, nu.
–  Nu este permis accesul cu mâncare și băutură din afară. Control la intrare.
–  În caz de ploaie serioasă ne putem refugia în hangar. Loc este destul.
– Programul complet aici.

E puțin probabil să fii din Iași și să nu fi auzit până acum de Hangariada, festivalul care împletește arta cu zborul de aproape zece ani.

L-am urmărit crescând și transformându-se într-un veritabil brand local, devenind una dintre atracțile verii. Și nu doar festivalul a crescut, cât și oamenii care pun umărul ca experiența vizitatorilor să fie la înălțime. Îi cunosc pe o bună parte dintre ei și i-am văzut evoluând, descoperindu-și drumul, transformând cenușiul în culoare. Și majoritatea o fac voluntar. Adică gratis, pe timpul și banii lor. Din motivele astea și nu numai, am acceptat să devin blogger oficial.

Gata cu laudele. N-am să te plictisesc cu înșiruiri interminabile, ci am să enumerez trei moduri de-a te bucura de festival împreună cu un scurt ghid de supraviețuire menit să alunge grijile inutile de la bord.

Bine, bine. Hai zi-mi cum mă pot bucura de festival

Alternează între cer și pământ, liniște și agitație
La sol, sunetele muzicii vor invada aerul, printre nori vei fi doar tu și șuieratul vântului. Deci, te poți amesteca în forfota mulțimii, sau, poți admira spectatolul de la distanță, doar tu cu gândurile tale. Oamenii au nevoie și de liniște, iar un anumit tip de liniște poate fi obținut doar înconjurat de zgomot. E și un drept, nu doar o necesitate.

Anunță-ți prietenii din timp și petreceți împreună
Hangariada reprezintă o ocazie grozavă de-a ține legătura cu prietenii și colegii. Practic toată lumea va fi acolo. Și o anumită categorie de lume. Nu vor exista semințe, mici, kurtos colacs. Îi știi pe tipii ăla care se jură că abia așteaptă să vă revedeți, doar că nu au timp? Ei bine, anunță-i din timp ca de data asta chiar să nu mai aibă nicio scuză.

Fă-ți cadou un week-end în care să nu faci nimic
Privește cerul, ascultă oamenii și muzica. Urmărește discursurile inspiraționale tip TedTalk. Fă un pas în spate și gândește-te la cum ai putea construi următoarea cea mai bună versiune a ta. Socializează, fă networking, schimbă idei și cărți de vizită dar nu uita să mergi la vot.

Scurt Ghid de Supraviețuire

Ia-ți un power bank!
Odată ajuns la Aerodrom, timpul zboară. Invers proporțional cu energia ta, bateria telefonului se descarcă. Așadar, un powerbank pe care te poți bizui este cel puțin binevenit. Vei face poze, InstaStory-uri și vei dori să vezi care din prietenii tăi au dat check in la Hangariada pentru a vă putea întâlni.
Vino pregătit pentru ploaie
Nu cred că vrei să fii nevoit să pleci acasă din cauza unei ploițe slabe, dar de durată.
Pelerina e sfântă. Cel mai bine ți-o cumperi din timp, să nu pierzi timp prin magazine chiar în zilele de festival.
Nu lăsa vârsta să te consemneze la sol
Ai peste 40-50 de ani și crezi că ești peste media de vârstă? Serios? Nu fi prea sigur de asta. Și dacă ai avea 60 de ani, care e problema? Maică-mea are 68 de ani și a dat Attending.
Participând la aceleași activități cu cei tineri te încarci cu energie pozitivă și reduci breșa de comunicare dintre generații. Ascultă-le muzica, învață-le limbajul, adaptează-te la nou. Fii un super bunic!

Vino cu bani schimbați, nu doar cu bancnote mari
Când treci pe la bancomat, scoate cu 10 lei mai puțin decât sumele care ți s-ar putea oferi într-o singură bancnotă (40 de lei în loc de 50, 90 în loc de 100). Îți vor prinde bine.

Încearcă să ajungi la timp
Vei găsi loc de parcare, un bean bag liber și nici nu vei petrece mult timp stând la rând.
Lasă-ți imaginația să te poarte mai sus decât orice aparat de zbor. Planifică și estimează-ți fiecare minut. Ai grijă să nu ai griji.
Nu-ți bate capul prea mult cu copiii
A fost amenajat un spațiu de joacă de peste 1300 metri pătrați, plin cu jucării gonflabile pentru copii. Accesul este permis contra unei taxe modice. Mai mult, accesul animalelor este de asemenea permis cu condiția să fie purtate în lesă și cu botnița la purtător în caz de nevoie.

Urmărește activitățile care te interesează, identifică-le pe harta festivalului și înscrie-te din timp dacă e nevoie. Programul Hangariada 2019 este disponibil mai jos:

  • Show aviatic Hawks of Romania, sâmbătă și duminică;
  • Salturi cu parașuta, vineri, sâmbătă, duminică și luni. Toate cele 70 de locuri  sunt sold out. Pentru a compensa cererea, se încearcă organizarea a încă o rundă de salturi și în vară;
  • Zboruri cu planorul. – Sold Out
    Planorul e sufletul Hangariadei! Doritorii pot alege altitudinea la care va avea loc zborul: 300 m – 100 lei, 600 m – 350 lei, 1000 m – 400 lei;
    Așa a decurs primul meu zbor cu planorul. Îl retrăiesc de fiecare dată când dau play. Cuvintele sunt de prisos.
  • Tiroliană de 100 metri;
  • Panou de cățărare – 8 m înălțime contra-cost, disponibil atât pentru adulți, cât și pentru copii
  • Spațiu de joacă pentru copii de peste 1300 metri pătrați. Intrarea este 30 lei/copil/zi, cu posibilitatea de intrare și ieșire a copilului de oricâte ori este nevoie;
  • Petrecere Booha [at] Hangarida
  • Stand up comedy cu Sergiu Floroaia, Toma Alexandru, Cristi Popesco și Sorin Pârcălab.
    Sunt programate două spectacole pentru duminică. Primul de la ora 18:00, al doilea de la ora 20:30. Prețul unui bilet este de 55 lei/persoană.
    Biletele pentru primul show disponibile aici.
    Biletele pentru al doilea show disponibile aici.

    But wait, there is more:
  • Muzică live – Line up-ul va fi publicat cât de curând;
  • Teatru pentru copii și adulți;
  • Vorbe din Hangar – Patru discursuri inspiraționale despre viață și carieră tip TedTalk;
  • Artă urbană;
  • Activități sportive și de mișcare în aer liber;
  • Ateliere hand-made;
  • Activități pentru copii și părinți;
  • Dansuri;
  • Cort special amenajat pentru părinți și bebeluși;
  • Zonă special amenajată pentru animalele de companie.
    Ca și condiții obligatorii pentru cei care vin cu animale de companie: animalul să fie neapărat în lesă, iar cei care sunt agresivi, să aibă botniță.
Hangariada are loc între 24 și 26 Mai pe Aerodromul din Iași. Intrarea este liberă.
Ține legătura cu turnul de control! Urmărește Hangariada pe Facebook și Insta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *